Din cântec s-a întrupat iudaismul

  Atunci când eşti izolat şi nu ai cu cine să-ţi petreci sărbătorile sau când eşti vesel şi cuvintele nu te ajută să-ţi exprimi sentimentele sau barierele lingvistice te împiedică să comunici tot ceea ce ai dori, ce faci? Cânţi. Încet. În gând. Cu voce puternică, alături de ceilalţi, oameni pe care îi cunoşti mai mult sau mai puţin, dar cu care ai un limbaj comun şi împărtăşeşti povestea cântecului. În idiş, în ivrit. Oriunde te-ai afla, cântecele te ajută să comunici, să afirmi apartenenţa la o comunitate, dincolo de limitele naţionale, lingvistice şi de vârstă.  Şef rabinul României, Eminenţa sa Moses Rosen (Hasefer, 1992) spunea că „din cântec s-a întrupat iudaismul”. De la cântecul de eliberare al lui Moşe „cântecul ne-a însoţit de-a lungul drumului prin istorie. Nicicând nu ne-am limitat la proza vieţii, ci întotdeauna ne-am înaripat sufletul cu poezia ei” . În acest spirit, Cancelaria Rabinică a FCER a iniţiat un program în premieră – o seara de cântece evreieşti, pe 12 martie a.c., la o zi după Purim – sărbătoare a supravieţuirii – la Sinagoga Mare din Adamache, program ce a reunit timp de 4 ore,  până seara târziu, peste 40 de membri ai comunităţii, de la preşcolari la „vârsta de aur”. Fiecare cu cântecul său, învăţat la corul comunităţii în perioada de glorie, acasă, la sinagogă, oriunde au existat alţi evrei dornici să împărtăşească altora bucuria de a fi. Au fost cântece vechi sau mai noi, în idiş şi ivrit, care au întors timpul în vremurile pe care mulţi nu le-au trăit, dar în care ştim că vocea noastră era puternică şi la unson şi transmitea mesajul puternic al identităţii unei comunităţi. Ştim, deşi nu am trăit, pentru că altfel nu am fi putut supravieţui. Şi ne-a făcut să visăm puţin la viitorul pe care l-am dori pentru noi şi copiii noştri. Ar trebui să avem cât mai multe asemenea seri, dar şi cât mai multe materiale care să fixeze această memorie: CD-uri, înregistrări, colecţii de texte ale cântecelor.   

Ana Weissz