- Acasa
- Despre noi (About us)
- Prezentarea FCER- VIDEO
- Actualitate FCER
- Actualitate comunitati
- Holocaust si antisemitism
- Cancelaria Rabinica
- Date de contact comunitati
- Site-ul Deputatului Aurel Vainer
- C.S.I.E.R.
- JCC- Bucuresti
- A.E.R.V.H.
- Actualitate internationala
- Galeria foto
- Galeria video
- Galeria audio
- Publicatii
- Site-uri comunitati
- Voluntariat
- Patrimoniu
- Departamentul de Asistenta Sociala si Medicala
- Centre de Recreere
- Organizatia evreilor originari din Romania - AMIR
- Caminul de persoane varstnice "Amalia si Sef Rabin Moses Rosen"
- Sinagogi din Romania
| Bucharest |
Un Pesah al ascensiunii - Prim Rabin Slomo Sorin Rosen
UN PESAH AL ASCENSIUNII
Pentru nimeni nu mai este o surpriză seara de Seder. Ştim în principiu ce se întâmplă, ştim şi cântece, ştim şi de ce o celebrăm… Şi totuşi, o recapitulare nu poate strica nimănui, nu-i aşa? Mai ales când este posibil să învăţăm şi ceva nou, nu numai pentru Seder, ci poate chiar pentru întreaga viaţă...
Şi vă propun să pornim în această „misiune” de a învăţa, de la o superbă interpretare a cântecului Daieinu, unul din cele mai cunoscute ale Sederului, o interpretare pe care am auzit-o de la unul din mentorii mei rabini, în timpul studiilor mele rabinice.
„Kama ma’alot tovot” – câte lucruri bune ne-a dat Dumnezeu nouă! Aşa începe „Daieinu”. Însă cuvântul ma’alot înseamnă de fapt lucruri, ci nivele, vorbind astfel despre 15 shirei ha-ma’alot, cele 15 nivele ale ascensiunii regăsite în Psalmi. Iar ma’alot înseamnă şi trepte, vorbind despre cele 15 trepte pe care strămoşii noştri urcau pentru a accede la Templul Sfânt din Ierusalim.
Pesah este de fapt sărbătoarea în care nu numai că suntem eliberaţi din robie, dar pornim de asemenea pe un drum. Un drum al ascensiunii, un drum pe care vom urca trepte, pe care vom încerca să ajungem la acel nivel la care Dumnezeu să revină complet printre noi, în sfinţenia unui Templu Sfânt – al Treilea – reconstruit.
Şi mai există o lecţie, pe care în întreaga noastră viaţă suntem datori să o înţelegem din toate lucrurile pe care le facem... Nicicând scopurile noastre, dorinţele noastre, idealurile noastre nu vor fi îndeplinite fără paşi intermediari. Nicicând rezultatele nu se vor vedea instantaneu. În fiecare moment, suntem datori să urcăm, să mergem înainte, să mai păşim o treaptă, să mai lăsăm în urmă un obstacol. Daieinu ne spune că eliberarea nu apare peste noapte, că ea este un proces, o ascensiune a regăsirii propriilor noastre origini şi destine. Spunem în Daieinu că dacă Dumnezeu ne-ar fi scos din Egipt însă nu i-ar fi pedepsit pe egipteni, ne-ar fi fost destul. Drumul pe care mergem – chiar dacă rezultatul este uneori mai puţin decât ceea ce ne dorim – este la fel de important.
Şi o ultimă idee. Daieinu este calea perfectă de a învăţa despre nivele mai înalte, despre apropiere de Dumnezeu şi despre spiritualitate, şi toate acestea chiar în secţiunea cea mai lungă şi, din păcate, cea mai ignorată a Hagadei, în Maghid. Chiar înainte de cina festivă de la Seder, spunându-ne unul altuia povestea Exodului, în fiecare an, alături de familie şi prieteni, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat voie şi ne-a ajutat să venim cu un pas mai aproape de eliberarea finală. Şi, odată cu acest pas şi cu mulţumirea noastră de a-l fi realizat, devenim, în fiecare an, cu fiecare Seder, oameni mai liberi, mai înţelepţi, mai buni, evrei de care chiar şi Dumnezeu să fie măcar puţin mai mândru.
Un Seder plin de tâlc şi semnificaţii şi un Pesah Koşer veSameah vă doresc tuturor!
Prim Rabin
Şlomo Sorin Rosen
| < Anterior |
|---|




