ACTUALITATE F.C.E.R.

Fredi Deac a trecut în eternitate

Conducerea și membrii Federației Comunităților Evreiești din România-Cultul Mozaic au aflat cu adâncă durere vestea încetării din viață a lui FREDI DEAC, președinte al Comunității Evreilor din Bistrița. Decesul său...

Vizita delegației parlamentare române la B'nai B'rith

CEO Dan Mariaschin s-a întâlnit cu o delegație a Parlamentului României condusă de deputatul Silviu Vexler. Problemele discutate au cuprins relațiile româno-evreiești, precum și relațiile bilaterale româno-americane și româno-israeliene.  

EDITURA HASEFER

Article Index

 Cea mai recentă carte a lui S.Damian, apăruta la Hasefer este „Zbor aproape de pământ”( eseuri), prilej cu care vom încerca sa trasăm și itinerarul său biografic. In primul rând S.Damian este o personalitate controversată, la începuturile sale de critic literar fiind   încadrat între „marxizanți”, ceea ce nu ni se pare nici rău, nici bine. Era opțiunea sa.  Marginalizat o perioadă, s-a retras la Heidelberg  în Germania, de unde trimite manuscrise pentru cărți, studii numeroase, bine alcătuite, care au apărut în diverse publicații , la edituri din România  A fost în bune relații cu regretații  Ov.Crohmălniceanu, Ion Negoițescu, apreciat de numeroși critici, oameni de cultură, dar istoriile literare refuză să-i acorde locul și spațiul cuvenit, iar pe Internet, probabil și din cauza propriei modestii,  datele sunt destul de restrânse. Noi am scris despre diversele apariții editoriale, dar recenta apariție la Hasefer ( redactor. V.Auerbach), este, credem, printre cele mai reprezentative. Născut la  18 iulie 1930, la Alba Iulia, a urmat cursurile Școlii de Literatură  „Mihai Eminescu”, care în ciuda dogmatismului impus de regim, a fost o pepinieră de tinere talente, apoi a studiat Filologia la București( nu a absolvit cursurile, nu știm de ce), a fost redactor la principalele publicații din anii 5o-6o. S-a ocupat în studiile sale de clasici români, străini, de scriitori de succes din țară și din străinătate. S.Damian nu s-a aventurat în lansarea unor scriitori, dar a știut să-și construiască un aparat critic solid,  care funcționează. Evident   a luat poziție, de fiecare dată , când era vorba de falsificări, denaturări de culoare  xenofobă, ceea ce îi face cinste.  Titlul cărții este prevenitor, o pasăre ori un avion zboară aproape de pământ în cazul unui pericol sau al urmăririi unui „obiectiv”. Să vedem. In „Cuvântul înainte”   autorul se referă la nefericitul Paul celan, unul din corifeii poeziei germane din secolul XX, deși S.Damian nu a avut veleități de poet. Il leagă mai puțin biografia (părinții erau  din Bucovina), cât contemporaneitatea, deși Celan a avut de suferit mai mult în anii Holocaustului. Un volum anterior al lui Damian purta un titlu inspirat din Celan – „Păr de aur, păr de cenușă”. Le este comun un spirit  masi puțin înclinat spre ludic și mai mult spre dramatismul existenței, deși poezia lui Celan are și azi multe locuri greu de pătruns, din cauza unui complicat joc de cuvinte.Volumul reprezintă  o antologie de articole, studii, unele apărute în presă, grupate pe trei capitole, din care primul pe teme de literatură  română, al doile și al treilea   referitoare la repere culturale din țară și din străinătate. Primul studiu  se ocupă de Cioran, Eliade și Noica, personalități controversate dintr-o pricină deja arhicunoscută. Ce aduce nou S.Damian. El încearcă să explice prin vârsta juvenilă a celor trei , opțiunea  pentru „rău”. Dar , desigur, lucrurile se complică după război. Noica va rămâne în țară și ,după detenție, va avea un final liniștit   al vieții, Cioran va fi foadrte productiv la Paria și va cuceri admirația cititorilor, Eliade devine un savant redutabil. Este singurul care , poate dintr-un  orgoliu  de neadmirat ori chiar din convingere, nu a recunoscut că a avut o opțiune greșită, ca și Heidegger, în Germania. S.Damian, spre deosebire de mulți critici de la noi, aprobă demersul Alexandrei Laignel-Lavastine, prin cartea acestei „ Uitarea fascismului”, dar până la un punct, de unde începe să dezvăluie inconsistența unor afirmații ale autoarei franceze.El se apropie astfel mai mult de abordarea Martei Petreu în studiul ”Trecutul deocheat”. Adevărul este că nimeni nu s-a lăudat cu trecutul său, fiecare reacționând  cu altă motivație, ca după o etapă rău privită de toți istoricii serioși. Eugen Ionescu ,care a avut și el parte de o „abatere”, ca diplomat român la Vichy, a scris totuși piesa „Rinocerii” unde este vorba, după spuselele lui S.Damian, chiar despre prietenii săi.De altfel, Ionescu avea  mamă evreică, este chiar ciudat că a fost acceptat , dar el putea face și bine în postul de diplomat, cum au procedat alți diplomați ( de pildă cel de la Berlin). Nu știm ce a făcut.Era totuși un democrat convins.Un subcapitol este ironic intitulat – „Tehnica  de a sta în fața altarului”, cu referire la Eliade.O mică eroare de stil –„a fi înșurubat în lanțuri”  este imposibil. 
 Sunt amintiți Nae Ionescu, care, spune autorul, nu era un șarlatan, apoi  exegeți precum Șora, Matei Călinescu. Se amintește de prietenia  din timpul senectuții dintre Ionescu, Eliade și Cioran, după ce „securea războiului fusese îngropată”.Ni se pare studiul  despre  Cioran, Eliade, Noica, puțin prea extins, față de economia cărții, mai cu seamă că multe aspecte au fost discutate. Următorul capitol, interesant, este despre opera și posteritatea lui Marin Preda, de care s-a ocupat în mod special Eugen Simion, încă din timpul vieții  romancierului.  Finalul articolului ni se pare, totuși, nedrept, Marin Preda nu a urlat„ cu lupii” cum scrie S.Damian de asemenea nici urcarea lui pe un piedestal suprem nu este productivă, alături au fost Petru Dumitriu, poate și alții . „Despărțirea de realism” se numește capitolul referitor la Nicolae Breban,scriitor adcmirat sincer de unii, ignorat de alții, dificil pentru cei neînvățați cu filosofia.S.Damian a scris despre Breban de-a lungul anilor, reținem descendența remarcată de critic a lui Breban din Dostoievski și Nietzsche, pe care îi și recunoaște drept maeștri. Urmează „Intrarea în miraj„ ( despre Mircea Cărtărescu, dar scriitorul este greu de cuprins într-o formulă, fiind cxa un Ianus al literaturii), „Ahile iese din cort” ( despre Dumitru Țepeneag). Nu știm care este „călcâiul” lui Țepeneag, dar știm că el a fost unul dintre prootorii onirismului în anii 6o, în România, și merită atenție, desigur, nu numai poentru această contribuție. Mai sunt analizați C.Țoiu, considerat de critică un virtuz al prozei,( de ce „impasul” lui Țoiu?), Ana Blandiana, de care criticul este legat printr-o veche prietenie, Andrei Pleșu ( puțin prea sumar, scriitorul, filosoful mai având multe de spus).. De ”pe alte meridiane”  citim despre Malraux  și Drieu la Rochelle, acesta din urmă un scriitor excepțional , dar „dedat” la un colaboraționism deșănțat în anii războiului, care l-a împins apoi la sinucidere, de teama dezonoarei și pierderii libertății.Opoziția cu Malraux este grăitoare. Urmează capitole din experiența  exilului, despre atmosfera  anilor 60-80 în Vest, excesele ideologice ale unor cercuri de intelectuali, disputele pro- și contra-URSS, despre anticomunism, Ar fo fost interesant de dezvoltat tema condiției scriitorului în exil, poate că o viitoare carte va avea ca subiect central   această temă, S.Damian fiind un veteran al exilului.

 Sunt , de asemenea, pomeniți, Gunther Grass cu acea dezvăluire senzațională a apartenenței  sale , în ultimele luni ale războiului, la trupele  Waffen SS, influențat fiind de propaganda nazistă, apoi procesul lui Miloșevici, considerat de unii o victimă, deși a fost călăul multor croați și chiar sârbi. La „Puncte de reper”, partea cea mai interesantă a cărții, fără  a diminua importanța celorlalte pagini, dar, personal, aș fi pus această parte la început, mgăsim opinii despre Eminescu, Călinescu., Rilke, Celan, Kafka. ”Este greșit ca Eminescu să fie receptat  ca   un ideolog, un purtător de steag”, scrie S.Damian, dar afirmația este riscată. Eminescu s-a dorit un ideolog naționalist-conservator, a fost recveptat ca atare, iar din unele surse ar rezulta că a fost urmărit de poliția secretă habsburgică pentru incitare la „unirea tuturor românilor”, ceea ce nu este exclus. In plus, diatribele sale împotriva venirii evreilor în Moldova și Muntenia au servit și mai servesc și astăzi drept argumente pentru xenofobi, deși, probabil, Eminescu nu și-a dorit o asemenea posteritate.Deci să dăm Cezarului ...La Călinescu, S.Damian detectează o inapetență pentru dostoievskianism, ceea ce nu este exclus.La Rilke, autorul se oprește la experiența rusă  a pșoetului, prietenia cu Țvetaeva și Pasternak. O greșeală de tipar împiedică poziționarea în timp a acestui episod. La Celan, atenția criticului se concentreaz pe relația amoroasă cu poeta Ingeborg Bachmann, care l-a iubit pe Celan până la moarte și chiar după moartea poetului( dezechilibrat nervos, Celan s-a sinucis), evocându-l în scrierile ei. In privința lui Kafka, S.Damian compară destinul său de evreu, care a fost nevoit să-și aleagă un pseudonim „neaoș” pentru a putea publica, cu cel al personajelor lui Kafka. O carte bogată în tematică și demnă de interesul cititorilor.          

BORIS MARIAN