Sunt , de asemenea, pomeniți, Gunther Grass cu acea dezvăluire senzațională a apartenenței  sale , în ultimele luni ale războiului, la trupele  Waffen SS, influențat fiind de propaganda nazistă, apoi procesul lui Miloșevici, considerat de unii o victimă, deși a fost călăul multor croați și chiar sârbi. La „Puncte de reper”, partea cea mai interesantă a cărții, fără  a diminua importanța celorlalte pagini, dar, personal, aș fi pus această parte la început, mgăsim opinii despre Eminescu, Călinescu., Rilke, Celan, Kafka. ”Este greșit ca Eminescu să fie receptat  ca   un ideolog, un purtător de steag”, scrie S.Damian, dar afirmația este riscată. Eminescu s-a dorit un ideolog naționalist-conservator, a fost recveptat ca atare, iar din unele surse ar rezulta că a fost urmărit de poliția secretă habsburgică pentru incitare la „unirea tuturor românilor”, ceea ce nu este exclus. In plus, diatribele sale împotriva venirii evreilor în Moldova și Muntenia au servit și mai servesc și astăzi drept argumente pentru xenofobi, deși, probabil, Eminescu nu și-a dorit o asemenea posteritate.Deci să dăm Cezarului ...La Călinescu, S.Damian detectează o inapetență pentru dostoievskianism, ceea ce nu este exclus.La Rilke, autorul se oprește la experiența rusă  a pșoetului, prietenia cu Țvetaeva și Pasternak. O greșeală de tipar împiedică poziționarea în timp a acestui episod. La Celan, atenția criticului se concentreaz pe relația amoroasă cu poeta Ingeborg Bachmann, care l-a iubit pe Celan până la moarte și chiar după moartea poetului( dezechilibrat nervos, Celan s-a sinucis), evocându-l în scrierile ei. In privința lui Kafka, S.Damian compară destinul său de evreu, care a fost nevoit să-și aleagă un pseudonim „neaoș” pentru a putea publica, cu cel al personajelor lui Kafka. O carte bogată în tematică și demnă de interesul cititorilor.