Page 2 of 2
Sunt amintiți Nae Ionescu, care, spune autorul, nu era un șarlatan, apoi exegeți precum Șora, Matei Călinescu. Se amintește de prietenia din timpul senectuții dintre Ionescu, Eliade și Cioran, după ce „securea războiului fusese îngropată”.Ni se pare studiul despre Cioran, Eliade, Noica, puțin prea extins, față de economia cărții, mai cu seamă că multe aspecte au fost discutate. Următorul capitol, interesant, este despre opera și posteritatea lui Marin Preda, de care s-a ocupat în mod special Eugen Simion, încă din timpul vieții romancierului. Finalul articolului ni se pare, totuși, nedrept, Marin Preda nu a urlat„ cu lupii” cum scrie S.Damian de asemenea nici urcarea lui pe un piedestal suprem nu este productivă, alături au fost Petru Dumitriu, poate și alții . „Despărțirea de realism” se numește capitolul referitor la Nicolae Breban,scriitor adcmirat sincer de unii, ignorat de alții, dificil pentru cei neînvățați cu filosofia.S.Damian a scris despre Breban de-a lungul anilor, reținem descendența remarcată de critic a lui Breban din Dostoievski și Nietzsche, pe care îi și recunoaște drept maeștri. Urmează „Intrarea în miraj„ ( despre Mircea Cărtărescu, dar scriitorul este greu de cuprins într-o formulă, fiind cxa un Ianus al literaturii), „Ahile iese din cort” ( despre Dumitru Țepeneag). Nu știm care este „călcâiul” lui Țepeneag, dar știm că el a fost unul dintre prootorii onirismului în anii 6o, în România, și merită atenție, desigur, nu numai poentru această contribuție. Mai sunt analizați C.Țoiu, considerat de critică un virtuz al prozei,( de ce „impasul” lui Țoiu?), Ana Blandiana, de care criticul este legat printr-o veche prietenie, Andrei Pleșu ( puțin prea sumar, scriitorul, filosoful mai având multe de spus).. De ”pe alte meridiane” citim despre Malraux și Drieu la Rochelle, acesta din urmă un scriitor excepțional , dar „dedat” la un colaboraționism deșănțat în anii războiului, care l-a împins apoi la sinucidere, de teama dezonoarei și pierderii libertății.Opoziția cu Malraux este grăitoare. Urmează capitole din experiența exilului, despre atmosfera anilor 60-80 în Vest, excesele ideologice ale unor cercuri de intelectuali, disputele pro- și contra-URSS, despre anticomunism, Ar fo fost interesant de dezvoltat tema condiției scriitorului în exil, poate că o viitoare carte va avea ca subiect central această temă, S.Damian fiind un veteran al exilului. Sunt , de asemenea, pomeniți, Gunther Grass cu acea dezvăluire senzațională a apartenenței sale , în ultimele luni ale războiului, la trupele Waffen SS, influențat fiind de propaganda nazistă, apoi procesul lui Miloșevici, considerat de unii o victimă, deși a fost călăul multor croați și chiar sârbi. La „Puncte de reper”, partea cea mai interesantă a cărții, fără a diminua importanța celorlalte pagini, dar, personal, aș fi pus această parte la început, mgăsim opinii despre Eminescu, Călinescu., Rilke, Celan, Kafka. ”Este greșit ca Eminescu să fie receptat ca un ideolog, un purtător de steag”, scrie S.Damian, dar afirmația este riscată. Eminescu s-a dorit un ideolog naționalist-conservator, a fost recveptat ca atare, iar din unele surse ar rezulta că a fost urmărit de poliția secretă habsburgică pentru incitare la „unirea tuturor românilor”, ceea ce nu este exclus. In plus, diatribele sale împotriva venirii evreilor în Moldova și Muntenia au servit și mai servesc și astăzi drept argumente pentru xenofobi, deși, probabil, Eminescu nu și-a dorit o asemenea posteritate.Deci să dăm Cezarului ...La Călinescu, S.Damian detectează o inapetență pentru dostoievskianism, ceea ce nu este exclus.La Rilke, autorul se oprește la experiența rusă a pșoetului, prietenia cu Țvetaeva și Pasternak. O greșeală de tipar împiedică poziționarea în timp a acestui episod. La Celan, atenția criticului se concentreaz pe relația amoroasă cu poeta Ingeborg Bachmann, care l-a iubit pe Celan până la moarte și chiar după moartea poetului( dezechilibrat nervos, Celan s-a sinucis), evocându-l în scrierile ei. In privința lui Kafka, S.Damian compară destinul său de evreu, care a fost nevoit să-și aleagă un pseudonim „neaoș” pentru a putea publica, cu cel al personajelor lui Kafka. O carte bogată în tematică și demnă de interesul cititorilor.
BORIS MARIAN
