La 11 ianuarie 1941, Ion Antonescu îşi exprima, în şedinţa Consiliului de Miniştri, îngrijorarea şi dezaprobarea faţă de acşiunile unilaterale ale Legiunii cu care era asociat la guvernare. Declaraţia sa nu era   surprinzătoare.  Conflictul era  copt după asasinatele fătuite în spre sfârşitul anului 1940, acţiunile  de jaf organizat sau stihiniic, pe care le comiteau legionari cu diverse funcţii, aşa zisa „bolşevizare” a Legiunii (  existau agenţi sovietici, dar erau sub acoperire), blocarea industriei şi comerţului, prin actele de vandalizare a proprietăţilor evreieşti, pe baza programului de „românizare”, care era  un prilej de furt în toată regula. Germania şi-a exprimat de mai multe ori interesul pentru petrolul din România şi nu dorea dezordini , schimbări de guvern, etc .La 14 ianuarie 1941, Antonescu îl vizitează pe Hitler şi, se pare, primeşte asigurarea unui sprijin direct, pentru restabilirea ordinii. La 18 ianuarie 1941, comisarii legionari pentru românizare sunt concediaţi, ceea ce produce imediat o reacţie  furibundă. La 20 ianuarie, ministrul legionar de interne, Petrovicescu este demis,  motivul fiind   lipsa de vigilenţă în prevenirea asasinării  maiorului german, de aviaţie, Doering, se pare, de un agent britanic. Urmează., în aceeaşi zi alte demiteri, astfel că legiunea se hotărăşte să-şi  impună prin forţă un guvern propriu, împotriva voinţei Conducătorului Statului. Trupele germane staţionate în România au fost puse la dispoziţia mareşalului. Armata îl susţinea pe Antonescu. Totuşi Reinhardt Heydrich,  al doilea om  în SS, după Himmler, a susţinut ideea rebeliunii, astfel că Antonescu a trebuit să acţioneze cât mai rapid. La sfârşitul zilei de 22 ianuarie 1941, rebeliunea legionară era, practic, înfrântă, grupuri de rebeli se ascundeau, unii trecuseră deja graniţa, spre Reich. În cursul operaţiunilor , dar şi al pogromului, care a fost efectuat  de legionari fără nici o încercare de a explica într-un fel masacrul, au murit – 21 de militari români, de diverse grade, au fost răniţi 53, dar totalul morţilor, incluzând civili a fost de 374 persoane,dsin care 120 de evrei din Bucureşti. Mai târziu, Horia Sima a încercat să arunce vina   asasinatelor antievreieşti pe seama unor elemente antisociale. Dar  Viorel Trifa, ulterior refugiat în SUA, Dumitru Groza, bănuit ca agent dublu, au afirmat că   oamenii lui Antonescu erau jidoviţi, astfel că evreii   ar fi provocat conflictul. Au fost incendiate şi profanate Templul Cahal Grande, Templul Coral, distruse zeci de magazine, împuşcaţi oameni la Jilava, în pădure, unele cadavre au fost agăţate la Abator, pe cadavre scriindu-se  „carne cuşer”. Pogromul a fost un rezultat al unei îndelungate propagande antisemite duse de ideologi, jurnalişti, cu vederi extremist-şovine şi antisemite. Guvernul a luat măsuri minime, reparatorii, declaraţiile oficiale fiind cinice şi minimalizatoare. Nici după 23 august 1944, propaganda  comunistă nu a dezbătut prea mult această temă care nu se încadra în programul de..comunizare economică şi deznaţionalizare   etnică. Dar acte există  în arhivele din România, Moscova, New York, Ierusalim.Minciuna nu are prea mult  loc de a  nega evidenţele.

                                           Boris Marian.