14 aprilie 2013 Comunicat de presa - Festivitate cu prilejul aniversarii a 65 de ani de existenta a Statului Israel

           

          Cu prilejul aniversării Independenței Statului Israel, Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România și Centrul de Studii Israeliene din România organizează un matineu duminical, care va avea loc pe 21 aprilie, la ora 10, la Centrul Comunitar Evreiesc din București, Str. Popa Soare, 18.

Anul 2013 marchează 65 de ani de existență a Statului Israel. Independența a fost declarată pe 14 mai 1948 și a fost urmată, în mai puțin de 24 de ore, de invazia noului stat de către trupele Iordaniei, Egiptului, Irakului, Libanului și Siriei. De atunci și până azi, existența Statului Israel a trebuit să fie apărată în numeroase războaie, precum și prin lupta permanentă împotriva terorismului.

Anul acesta, datorită diferențelor dintre calendarul gregorian și cel ebraic, Ziua Independenței Israelului se sărbătorește pe 16 aprilie.

            La manifestarea festivă din 21 aprilie și-au anunțat participarea E.S. Dan Ben Eliezer – ambasadorul Statului Israel în România, al cărui cuvânt de salut va fi urmat de intervenția conf. univ. dr. Liliana Popescu – prorector SNSPA, care se va referi la importanţa studierii principalelor teme israeliene pentru formarea elitei politice româneşti. Ambasadorul Radu Homescu va vorbi despre împlinirea a 65 de ani de relaţii diplomatice româno-israeliene, iar prof.univ.dr. Liviu Rotman despre studiile israeliene, ca o disciplină universitară tânără. Dr. Madeea Axinciuc va aborda tema „Moise şi poporul lui Israel despre identitatea prin legătura Unului”, dr. Lya Benjamin, „Vestitori ai Sionului în contextul românesc”, Eva Galambos, redactor la „Realitatea evreiască” se va referi la „Miracolul Israel”, iar dr. Adina Babeş, la „Sionismul în scrierile lui Ber Borochov, cea de a doua Aliya (emigrare) şi Kvuţa”. Programul manifestării mai include cuvântul dr. Natalia Lazăr, despre „Primul val de Aliya (emigrare) din România, după proclamarea Statului Israel”, precum și intervenția gral. (r) dr. Mihail Ionescu.

            Moderatorul festivității va fi dr Aurel Vainer, deputat, președintele Federației  Comunităților Evreiești din România.

            Intrarea va fi liberă.