Mesajul pentru alegerea

Article Index

Fiţi împreună cu noi, pentru a exprima, în mod real, Vocea Comună a evreilor din România.Semnul electoral MENORA pe fundalul TABLELOR LEGII, devenit simbol al etniei noastre, sintetizează cu profunzime idealurile noastre, felul de a fi al poporului evreu multimilenar, caruia ii apartinem. Lumina, învăţătura şi înţelepciunea sunt coordonate fundamentale ale dorinţei noastre de continuitate pentru mai bine si progres în viaţa fiecărui membru al etniei noastre, dar în acelaşi timp şi pentru toţi cetăţenii ţării în care trăim, învăţăm şi muncim.  Am ales Sigla noastră electorală MENORA şi TORA pentru a ne recunoaşte prin ceea ce avem esenţial:  

► dorinta de a trai cu lumina, in pace şi fratietate, in mod demn

► dorinta de a pune pret pe identitatea şi cultura iudaica, pentru buna convietuire si multiculturalism.Având în gândurile noastre învăţătura de spirit şi viaţă a marilor înaintaşi evrei, ne revin, ca o permanentă idee e şi faptă, cuvintele Profetului Irmiahu, care a spus că „De binele cetatii in care traiesti atarna binele obstii tale”. În Parlamentul României vom da glas preocuparilor si sustinerilor noastre pentru tot ce va aduce mai bine in Romania.Totodată, nu vom evita nici un moment şi nu vom economisi mijloacele pentru a combate xenofobia si antisemitismul, ca şi orice idei şi atitudini retrograde. Amintirea vie şi puternică a Holocaustului din timpul guvernării Antonescu ne obligă, pe fiecare dintre noi, să intervenim, să convingem că trecutul, atât de dureros, nu trebuie să se mai repete.În continuare, vom milita pentru dezvoltarea relatiilor de convietuire interetnica, pentru ca viaţa noastră, a evreilor, să se desfăşoare in conlucrare cu toti fiii acestei tari, fără deosebire de aparte­nenţă naţională, de rasă sau religie.