Aurel Vainer - Tema antisemitismului este extrem de actuală în secolul globalizării

 Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES FOTO

"Despre antisemitism se vorbește de ceva ani, a avut și forme explozive foarte dureroase pentru noi, evreii, și astăzi, totuși, în lumea secolului 21, al globalizării, este încă un subiect în actualitate, de aceea tema ca atare nu se abordează doar teoretic, ci sub semnul evoluției — ce s-a întâmplat, ce se întâmplă. Ar fi bine ca în viața practică antisemitismul să fie de domeniul trecutului. Din păcate, după cum știți, nu e tocmai așa. Astăzi e mai actual decât oricând să vorbim despre acest subiect", a spus Vainer prezent la conferința ''Evoluția antisemitismului''.

În context el a amintit de aniversarea a 10 ani de la semnarea declarației OSCE de la Berlin privind antisemitismul, eveniment care a fost marcat tot la Berlin și în cadrul căruia a fost lansată o declarație în care se cerea guvernelor și societății civile să se angajeze ferm în lupta contra fenomenului.

"După 10 ani s-au făcut numeroase constatări. S-a arătat acolo că subiectul antisemitismului este în actualitate în unele țări, chiar deosebit de actual, cum a fost Franța nu demult, Grecia, Germania, Ungaria și în altele. La finalul conferinței de la Berlin din noiembrie 2014 s-a lansat o declarație în care se cere guvernelor și societății civile să se angajeze ferm în lupta contra antisemitismului pentru a face din această temă doar un subiect nefast al trecutului", a menționat deputatul grupului minorităților naționale.

În cadrul conferinței care s-a desfășurat la Centrul Comunitar Evreiesc au fost lansate și două volume: versiunea în limba română a "Genezei antisemitismului", scrisă de Jules Isaac, și "Pogromul de la Iași și holocaustul în România", coordonat de Carol Iancu.

AGERPRES/(A — autor: Dana Piciu, editor: Cristina Tatu)