2. Iudaismul inseamna conexiunea cu trecutul, prezentul si viitorul

Article Index

Image  Şaptezeci de ani în viaţa unei comunităţi evreieşti nu este o perioadă prea lungă. Comunităţile evreieşti au existat timp de sute de ani... Însă ultimii 70 de ani de viaţă a Comunităţii Evreilor din România au fost marcaţi de una dintre cele mai dramatice evoluţii din istoria comunităţilor evreieşti. Holocaust, fascism şi comunism – lovituri atât de puternice pe care comunitatea evreilor din România le-a îndurat, supravieţuind ca prin minune... Dintr-o comunitate de peste 800.000 de evrei, jumătate au fost ucişi iar restul au fost obligaţi de diverse perioade şi regimuri să trăiască izolaţi de viaţa evreiască adevărată. Din cei 400.000 de supravieţuitori, aproape 90% au emigrat, mulţi rabini şi lideri religioşi au plecat şi ei – iar comunitatea a ajuns precum un orfan, fără părinţi şi călăuzitori, ca un copil în mijlocul deşertului. 

    Şi totuşi, printr-un miracol, comunitatea evreiască din România nu a dispărut. Rabini şi liderii religioşi şi laici ai comunităţii s-au deşteptat şi, cu o forţă uimitoare, au început să lucreze la revitalizarea vieţii evreieşti. 

   Nu pot spune că ziua de astăzi este asemenea zilei de ieri. Desigur, o comunitate atât de mică numeric nu poate fi aidoma uneia cu mii de evrei şi viaţă evreiască pe măsură. Însă ceea ce avem astăzi este de fapt lumina unei lumânări din marele cadelabru care exista odată în comunităţile din România. Această lumânare ne-a permis să continuăm viaţa evreiască chiar şi în comunităţi unde nu există mai mult de câţiva evrei. Identitatea iudaică a supravieţuitorilor este una deosebit de puternică, chiar dacă au trecut peste ei valuri de asimilare. Lumină şi umbră sunt amestecate… 


    Federaţia încearcă să facă lumina mai puternică şi să transforme chiar şi umbrele în lumină. Când vorbim despre lumină, nu mă refer doar la viaţa spirituală şi religioasă. Lumină înseamnă şi a avea grijă de existenţa membrilor în nevoie ai acestei comunităţi. Şi odată cu eforturile Federaţiei în acest sens, trebuie să fim recunoscători şi să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate eforturile Joint-ului, fără a cărui implicare financiară şi spirituală a fost nu am fi putut să ne atingem scopurile. 

    Avem vremuri noi în faţa noastră. Comunitatea se schimbă. Generaţiile se schimbă. Parteneriatul dintre Federaţie şi Joint are şi el o altă faţă în aceste zile. Atunci când există atât de multe schimbări într-un timp atât de scurt, ele trebuie făcute cu multă atenţie. Trebuie permanent să fim conştienţi că vremurile se schimbă, că există o generaţie nouă cu un limbaj nou şi nevoi noi. Însă trebuie să luăm în calcul şi relaţiile dintre generaţii, pentru că a adânci prăpastia care există între generaţii este ultimul lucru pe care ni-l dorim. Iudaismul înseamnă conexiunea cu trecutul, prezentul şi viitorul. Trebuie să ne amintim permanent că viaţa evreiască a însemnat întotdeauna o conexiune puternică a oamenilor cu miţvot, tradiţii, religie şi valori iudaice. Dacă dorim să îi aducem pe evrei înapoi către viaţa şi identitatea iudaică, trebuie să realizăm că vom reuşi acest lucru doar prin apropierea lor de valorile de bază ale iudaismului, iar acest lucru nu este unul uşor. 

    Prima prioritate – după aceea de a avea grijă de cei în nevoie – este educaţia iudaică, însemnând iudaism, identitate, tradiţii mozaice (Şabat, sărbători, viaţă tradiţional evreiască etc.) Este ceea ce suntem datori, faţă de noi şi generaţiile viitoare – să facem pentru a asigura continuitatea şi viitorul acestei comunităţi. 

   Fie ca bunul Dumnezeu să continue să binecuvânteze cele două instituţii, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Joint-ul şi parteneriatul dintre ele, atât de fructuos pentru ambele părţi.  

Rabin Menachem Hacohen

Mare Rabin al Comunităţilor Evreieşti din România